|
blackwind
Administrator
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 262
|
|
E frig de-ti ingheata ramele-n cutie insa nu cred ca-ti mai pasa…. Esti pe balta si singurul lucru la care-ti mai sta mintea acum e o stiuca respectabila.
De ce acum si nu cu cateva saptamani inainte? Pentru ca acum apa e atat de rece incat a pus lucrurile la punct – fiecare la locul lui - si astfel iti este mai usor sa te orientezi in spatiu. Asta inseamna ca, odata cu inceperea stratificarii termice a apei, pestisorii au parasit zonele adanci si patruleaza in zonele cu apa mica, batute de ultimele raze de soare, ocupati fiind cu procurarea ultimelor firicele de mancare.
Daca ai aflat unde e prada, poti spune ca jumatate din problema e ca si rezolvata, deoarece pradatorul nu poate fi departe. Asta inseamna ca stiucile respectabile isi petrec mare parte din timp in zonele adanci, insa cand sunt in dispozitie de hranire urca spre zonele putin profunde. Nu cred ca mai e nevoie sa reamintesc nimanui ca pe vremea asta, a-ti pozitiona momeala la locul potrivit e vital pentru soarta partidei. S-a mai innourat si se pare ca o sa ploua putin. Perfect! Abia o sa se topeasca si ultimele pojghite de gheata ramase pe sub copaci. Sau poate o sa ninga?
Nici nu mai conteaza… conteaza insa directia din care bate vantul. Pe o vreme mohorata ca aceasta, pestele nu va urma vantul asa cum o face in zilele insorite, ci mai degraba va incerca sa nu-i stea in cale. De aceea, orice obstacol in calea vantului poate fi un indiciu in plus in localizarea pestelui, fie el o insulita, un smoc de stuf sau chiar un banc de vegetatie submersa care se-ncapataneaza sa ramana in pozitie verticala.
Atentie la atacul rapitorilor!
O alta modalitate de a a pune pe mal cateva stiuci in plus este ca pe toata durata partidei sa ramanem alerti la orice semn de activitate din partea rapitorilor, atacurile survenind de cele mai multe ori in apa mica, lasandu-se recunoscute de obicei prin salturi disperate ale pestisorilor-prada, aflati in incercarea lor de a scapa de falcile stiucii.
Am vazut de nenumarate ori pescari schilodind momeli prin lansarea violenta, chiar smucit uneori, in incercarea de a arunca pana pe malul opus. Chestia cea mai ciudata e ca de cele mai multe ori nu e nevoie de asemenea eforturi, pentru ca, in cazul in care cautam stiuca la modul activ, folosind naluci sau pesti morti in monturi speciale, ramane valabil unul din principiile elementare in spinning, si anume de a incepe lansarile din apropierea malului. Aceasta pentru ca, strofocandu-ne sa ajungem la stiucile din larg, s-ar putea sa le alungam pe cele care pot sta lipite de mal.
Cei care au prins cateva stiuci de la varful bocancilor vor sti cu siguranta ca nu bat campii, insa nu asta era ideea principala. Mai important mi se pare faptul ca acum, poate mai mult ca oricand, ar trebui sa luam in consideratie si cea mai mica sansa de a avea un atac si de aceea n-ar trebui precupetit nici un efort pentru a ne atinge scopul propus.
Sa profitam de vant!
Uite ca s-a intetit si vantul… Cui ii place sa stea degeaba in vant n-are decat, mie unuia nu prea imi surade idea, asa ca mai pun un strat protector intre el si propria-mi persoana, pentru ca mi se pare firesc sa ma bucur de partida de pescuit in conditii de confort termic, decat sa prind peste si dupa aceea sa fac o escala la spital. Si uite-asa mai indes caciula un pic peste urechi!
Ca tot veni vorba de vant… Aminteam mai sus de felul in care vantul poate sa ne-ajute sa localizam pestii si cred ca ar fi o idee buna sa profitam de actiunea sa in ceea ce priveste plasarea momelilor acolo unde dorim. La 150 de metri spre exemplu. Cum? Foarte simplu! Se ia una bucata lanseta dupa gusturile fiecaruia si se leaga de o struna la capatul careia atarna o ancora de buna calitate, cu tija de lungime medie, cum e seria 13 B de la Gamakatsu, sau un carlig simplu, special conceput pentru asa ceva (preferatul meu fiind cel din seria 5314 F de la acelasi producator), nu inainte de a trece linia principala printr-un banal dop de pluta.
Tot ce ne mai trebuie acum e un cutit bine ascutit si un pet cu sectiune patrata, cum sunt cele de la sucurile Giusto, spre exemplu, si deja putem sa spunem ca am prins stiuca de mustati.
Montajul este simplitatea intruchipata deoarece personal am ajuns la concluzia ca daca incerc sa-i arat pestelui cat de meserias sunt la legat vartejuri, stoppere si dispozitive colorate in tot felul de monturi alambicate, s-ar putea sa sfarsesc prin a transforma stiuca in spectator care uita sa manance.
Asadar: pun apa de un lat de palma in pet, dupa care-l pecetluiesc cu dopul din dotare. Apoi iau delicat bisturiul “ad hoc“ si execut o crestatura mica pe diagonala, la doua-trei degete mai sus de nivelul apei din sticla pozitionata pe valuri cu capul in jos, pentru un plus de stabilitate.
Potriviti adancimea la care se doreste suspendarea momelii in coloana de apa culisand dopul de pluta de-a lungul firului si pozitionati-l in crestatura facuta in ordinea firesc urmatoare: momeala, sticla, dop si, in final, noi, la capatul opus al firului. Principiul este unul foarte simplu si functioneaza, as zice eu, ireprosabil. Suprafata veliera a sticlei de plastic poarta momeala atat de departe cat ii permitem noi eliberand fir de pe tambur sau, dupa caz, din baitrunner, iar in momentul in care avem un atac firul iese din fanta in care l-am pozitionat, momentul atacului fiind semnalat de divortul dintre pet si, pana atunci nedespartitul lui companion, dopul de pluta, care pentru un plus de vizibilitate poate fi vopsit intr-o culoare la alegere, cu conditia sa nu fie prea stridenta. De aici totul e rutina, cum zicea un mare clasic…
Solutii alternative
O mentiune deosebita trebuie facuta atunci cand se vorbeste despre folosirea acestui tip de montura; nu folositi petul pe post de vela decat in cazul in care aveti posibilitatea de a-l recupera la terminarea partidei, sau daca pe malul opus exista cineva care v-ar putea ajuta in privinta aceasta. Asa cum nu va place cand gasiti malurile invadate de gunoaie atunci cand ajungeti pe apa, faceti un gest simplu, insa vital prin a nu contribui la proliferarea gunoaielor in mediul atat de drag noua. O solutie alternativa este folosirea plutelor cu antena dotata cu vela, a caror chila este indoita la un unghi de 90 de grade pentru a putea sta tot timpul in bataia vantului. Daca nu ati gasit asa ceva in comert, puteti improviza una acasa, prelungind antena unei plute clasice pentru rapitori, de care fixati o vela de marimea unei palme, decupata dintr-o coperta de dosar, spre exemplu, pentru a putea fi vizibila si de la mare departare. Un pic de superglue si vela s-a intepenit in pozitia aleasa de noi. Mai e nevoie insa de o mica modificare a chilei, pentru a putea face din pluta noastra un adevarat navigator; cum/necum, tre’ sa aducem capatul chilei intr-un unghi de 90 grade fata de axul plutei. Aici puteti apela din nou la batranul lipici instantaneu, pe baza de cianuri, sau puteti rezolva problema incalzind la flacara unei brichete chila plutei, in cazul in care aceasta este dintr-un material plastic, maleabil la tratamente termice. Ati vazut cat e de simplu? Mai simplu e de povestit decat de prins pestele, asa ca va las; ma-ntorc la plutele mele calatoare. Poate-poate macar astazi am noroc!
_______________________________________
|
|
